Arhive categorii: Burse școlare

BURSE 2025-2026

În atenția elevilor și părinților

În anul școlar 2025-2026 acordarea burselor școlare se face conform Metodologiei-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora, aprobată prin HG nr. 732/2025: Metodologie_burse_HG_732-2025

Conform prevederilor din Metodologia-cadru menționată, elevii Liceului Pedagogic ”Taras Sevcenko” Sighetu Marmației pot beneficia de burse de merit și burse sociale:

Bursa de merit –se acordă la propunerea profesorului diriginte, nefiind condiționată de depunerea unei cereri de către  părinte/reprezentant legal/elev major și se acordă de drept  pentru maximum 15% din efectivele de elevi ale fiecărei clase de gimnaziu şi liceu.  Se acordă bursă de merit şi elevilor care au media egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%. În funcție de clasă, elevii pot beneficia de bursă de merit astfel:

Clasele VI-VIII şi X-XII – elevii care au medii generale pe anul şcolar anterior mai mari sau egale cu 9,00.

Clasele a V-a – elevii care au media primelor două intervale de cursuri din anul şcolar curent mai mare sau egală cu 9,00.

Clasele a IX-a – elevii care au media de admitere în învăţământul liceal mai mare sau egală cu 9,00.

Bursa socială – se poate acorda pe baza cererii și documentelor doveditoare prezentate de părinte/reprezentant legal/elev major. Modele de cereri (sunt precizate în fiecare model documentele doveditoare necesare):

Bursă socială pe baza venitului mediu net pe membru de familie;

Bursă socială pentru elevi orfani/în protecție specială/în plasament;

Bursă socială pentru elevi cu probleme de natură medicală;

Notă: Cererile se completează olograf (de mână), se folosesc MAJUSCULE la nume și prenume. Modelele de cerere sunt disponibile în format tipărit la profesorii diriginți sau la secretariatul liceului. Pentru informații suplimentare/clarificări, vă rugăm să vă adresați profesorilor diriginți.

Calendar:

Depunerea cererilor și documentelor doveditoare: până în data de 02.10.2025 la Secretariatul liceului, interval orar 09:00-14:00 (în situația în care nu vă puteți încadra în acest interval, vă rugăm contactați profesorii diriginți sau  serviciul secretariat; documentele necesare sunt precizate în modelele de cereri și Metodologia-cadru)

Eventuala corectare/completare a dosarelor incomplete/incorecte la solicitarea Comisiei de management al burselor: până în data de 09.10.2025

Analiza documentelor și finalizarea listelor beneficiarilor: până în data de 13.10.2025

Aprobarea burselor de CA al liceului și comunicarea către beneficiari și ISJ MM: până în data 20.10.2025

Prima plată a burselor 2025-2026: 20.11.2025 (condiționat de deschiderea la timp a creditelor bugetare necesare)

Recomandăm elevilor beneficiari de bursă să își deschidă conturi bancare pentru plata burselor.