ROSE ”Bacalaureat – temelia unei cariere de succes”

Bacalaureat – temelia unei cariere de succes. Întâlnire între generații la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko”

Diversitatea activităților din proiectul ROSE se datorează inclusiv creativității unităților de învățământ, motiv pentru care astăzi avem în prim plan Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, liceu ucrainean.

Ce ne-a atras atenția la acest liceu a fost una dintre întâlnirile organizate în cadrul subproiectului Bacalaureat – temelia unei cariere de succes, întâlnire ce a adus față în față actuali elevi și absolvenți ai liceului. Astfel de întâlniri între generații au impact nu doar asupra actualelor generații, care află astfel despre viața de după absolvirea liceului, dar și asupra celor care au oportunitatea de a inspira prin propriul exemplu.
Sub coordonarea profesorului Pițura Casian, nouă absolvenți* ai liceului au împărtășit din experiența lor:

• Ene Casian a absolvit profilul real, specializarea matematică-informatică, promoția 2010. A absolvit Facultatea de Informatică din cadrul Universității de Nord Baia Mare, lucrează în prezent ca administrator de rețea la Școala Gimnazială George Coșbuc Sighetu Marmației.

• Grijac Rebeca a absolvit profilul vocațional, specializarea învățători-educatori, promoția 2006. A lucrat 2 ani după absolvire ca educatoare suplinitoare, după care s-a titularizat. A absolvit și cursurile Facultății de Științe ale Educației din cadrul UBB și cursurile masterale din cadrul aceleiași facultăți. În prezent este educatoare titulară la grupa mixtă-ucraineană din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 8 Sighetu Marmației.

• Kraucsuk Mihaela a absolvit profilul uman, specializarea filologie, promoția 2004. A urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi străine din cadrul Universității București, specializarea lb. ucraineană-lb. engleză. Se simte onorată din dubla ipostază de absolvent și profesor, în prezent fiind profesor titular pe o catedră de lb. engleză și lb. ucraineană de la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”.

• Iurcuț Nicolae a absolvit profilul real, specializarea matematică-fizică. Este profesor de muzică, specializarea vioară la Școala de Arte Sighetu Marmației.

• Matiuc Iasmina a absolvit profilul real, specializarea matematică-fizică, promoția 2001. A urmat cursurile Facultății de Medicină și Farmacie Oradea, în cadrul Universității Oradea. În prezent este farmacist manager la Farmacia Sensiblu din Sighetu Marmației.

• Șofineț Mihai a absolvit profilul real, specializarea matematică-fizică, promoția 2001. În anul absolvirii a fost declarat admis la Academia de Poliție, în anul 2006 a facut parte din Detașamentul Operațiuni Speciale Baia Mare, iar din anul 2017 este Comandantul Detașamentului de Jandarmi Sighetu Marmației.

• Dobra Mirela face parte din promoția 2001. În prezent este profesor titular pe o catedră de limba și literatura română la Școala Gimnazială Rona de Sus.

• Dobra Ivan a urmat cursurile Academiei de Poliție.

• Mesaroș Marius.

*Informațiile despre absolvenți au fost preluate de aici.

În articolul de față am avut plăcerea de a discuta cu 2 foste eleve ale liceului „Taras Sevcenko”, care la momentul activității erau eleve în clasa a XII-a: Boiciuc Mariana Anca și Bodnaruc Svetlana.
Boiciuc Mariana Anca este acum studentă la Facultatea de Științe, profil Ingineria produselor alimentare/ Controlul si Expertiza produselor alimentare la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, iar Bodnaruc Svetlana este în prezent în concediu de maternitate, după liceu ea fiind însoțitor de zbor.

Activitățile ROSE au însemnat pentru ele, în primul rând, activități remediale. „Am participat la ore pentru pregătirea la limba și literatura română și la matematică, ore care au avut loc cu aceiași profesori de la clasă. Ceilalți colegi au putut să aleagă și geografia. A fost benefic pentru noi, iar faptul că activitățile au fost gratuite a fost de real ajutor atât pentru mine, cât și pentru colegii mei. Am simțit un efort extra din partea profesorilor, efort pe care l-am apreciat.”, ne spune Svetlana. Anca adaugă că „Prin astfel de proiecte, ne putem înțelege mai bine.” Ambele foste eleve și-au arătat recunoștința față de profesorii implicați în ROSE și au subliniat importanța de a susține ore suplimentare cu profesorii de la clasa, în loc de alți profesori.

Punctual, activitatea menționată la începutul articolului, cu foștii absolvenți, a fost cu siguranță de impact pentru ambele eleve. Diversitatea meseriilor prezente la absolvenți a fost o componentă importantă, întrucât a prezentat o perspectivă largă a ceea ce înseamnă viitorul și ce le poate rezerva acesta. Tocmai dinamismul activității a contribuit la intenția elevilor de a participa la această acțiune și a dus chiar la alegerea unora dintre ei de a continua studiile cu o facultate.
Am auzit cât de frumoși sunt anii studenției, cât de bine este să ai un loc de muncă și să nu depinzi de nimeni din punct de vedere financiar, ceee ce m-a făcut și pe mine să îmi doresc să urmez o facultate.” – ne povestește Anca. Pentru Svetlana, de exemplu, a rămas de impact povestea unor muzicieni care „aveau libertatea de a cunoaște multă lume, de a călători, de a cunoaște culturi diverse. Asta m-a inspirat cel mai mult. Ei au făcut asta prin muzică, eu am ales să fac asta prin zbor. După liceu, am devenit însoțitor de zbor. Momentan am oprit această activitate, pentru că sunt în concediu de maternitate.”
Întrebate ce sfaturi au pentru elevii care urmează să susțină examenul de Bacalaureat, ambele eleve au fost de acord că pe primul loc e munca depusă de tineri. Fără ea, nu apar rezultate. Mai mult decât atât, îi încurajează „Să fie ei înșiși chiar și la aceste examene. Când ai emoții, nu mai ești tu pentru că ești prea stresat. Nu vă desconsiderați în acele momente, dar nici înainte. E important să vă spuneți mereu că puteți face asta.”

Pe lângă activitățile desfășurate prin intermediul proiectului ROSE, Liceul Pedagogic „Taras Sevcenko” este implicat în multe alte activități educaționale. Datorită profilului pe care îl are, acela de a oferi oportunitatea elevilor de a studia limba ucraineană, a fost de un real ajutor nu doar în viața de zi cu zi (atât Anca, cât și Svetlana au folosit limba ucraineană la locurile de muncă), dar și în contextul situației geopolitice actuale din Ucraina. Cele două foste eleve ne-au povestit cum elevii au făcut voluntariat la graniță și au venit în sprijinul unui număr mare de refugiați.

Mulțumim mentorului Bălici Claudia pentru că a facilitat discuțiile cu liceul Pedagogic „Taras Șevcenko”.

ROSE – Bacalaureat-temelia unei cariere de succes

Activităţi extracurriculare

Activităţi extracurriculare: 

  • ZIUA CULTURII NATIONALE, proiect educational interdisciplinar , 15 ianuarie 2022, prof. Dunca V, clasele a X-a A , B și a XIl –a A, organizat de ISJMM
  • Holocaustul  – proiect interdisciplinar, 31 ianuarie 2022, prof. Roatiş C. , clasele a Xl-a  B șia XI-a  A( activitate on line )
  • Proiectul concurs Mihai Eminescu- poet al rugaciunii si meditatiei, concurs de  recitare și proiecte, prof.  Dunca V., clasele lX A și X A ( activitate online )
  • Ziua lecturii (Personajele  – modele pentru viață) Convinge-ma sa citesc ! ( discutii despre cartile citite), prof. Dunca V.,   clasele  a X-a, a lX-a.
  • Povestea localitatii mele – proiect organizat de Centrul Judetean de Excelenta,

Prof. Dunca Valerica, clasele a lX-a A, a X-a A, B

Activităţi extracurriculare

diploma Eminescu - poet al meditatiei si rugaciunii Mandra sunt de satul meu Mandra sunt de satul meu.jpg 2 Povestea localitatii mele Povestea localitatii mele.jpg 2 Ziua Culturii Nationale Ziua lecturii

Ziua Europeană a Limbilor

  • Activitate extracurriculară – Ziua Europeană a Limbilor

Ce este Ziua Europeană a Limbilor?

După cum sugerează și numele, Ziua Europeană a Limbilor este o sărbătoare a limbilor europene. După succesul Anului European al Limbilor în 2001, Consiliul Europei a creat Ziua Europeană a Limbilor ca o sărbătoare anuală pentru a încuraja învățarea limbilor străine în Europa.

Principalele obiective ale sărbătorii sunt promovarea beneficiilor învățării limbilor străine, a diversității lingvistice a Europei și încurajarea învățării limbilor străine în rândul persoanelor de toate vârstele.

 

Святкування Європейського Дня мов розпочалося у 2001 році, коли воно було одним із найважливіших моментів Європейського року мов. Комітет міністрів Ради Європи вирішив, що цей день буде відзначатися щороку для сприяння багатомовності.

Мовна різноманітність є інструментом для досягнення більшого міжкультурного розуміння та ключовою складовою багатої культурної спадщини нашого континенту. Ось чому 800 мільйонів європейців заохочують вивчати якомога більше іноземних мов у будь-якому віці.

Prof. coord. Mihaela Kraucsuk

https://edl.ecml.at/Home/tabid/1455/language/ro-RO/Default.aspx 

Ziua Europeană a Limbilor

WhatsApp Image 2022-11-08 at 18.56.15 (1) WhatsApp Image 2022-11-08 at 18.56.15 WhatsApp Image 2022-11-08 at 18.56.16 WhatsApp Image 2022-11-08 at 18.56.38 (1) WhatsApp Image 2022-11-08 at 18.56.38

Selecția formatorilor pentru programele PROF III/PROF IV

În atenția absolvenților programelor de formare PROF I și PROF II,

Anunțăm selecția formatorilor pentru programele de formare continuă acreditate PROF III și PROF IV implementate în cadrul proiectului POCU/904/6/25 Profesionalizarea carierei didactice – PROF.  A se avea în vedere adresa 467/146587/POCU/20.09.2022 și anexele aferente.

PROF_146587_Anexa_3_la_Adresa_nr_467_20.09.2022

PROF_146587_Anexa_2_la_Adresa_nr_467_20.09.2022

PROF_146587_Anexa_5_la_Adresa_nr_467_20.09.2022

PROF_146587_Adresa_nr_467_20.09.2022 PROF_146587_

Anexa_1_la_Adresa_nr_467_20.09.2022

Admitere învățământ liceal 2022-2023

Pentru derularea în bune condiţii a Admiterii în învăţământul liceal de stat, pentru anul şcolar 2022-2023, conform Anexei nr.1 la Ordinul ME nr. 5150 / 30.08.2021, vă informăm următoarele:

Înscrierea candidaţilor pentru probele de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă ucraineană şi a desfăşurării probelor de aptitudini, se va desfăşura după următorul program:

–            16-17 mai 2022 (luni-marţi) – orele 8:00-14:00  – înscrierea candidaţilor, care vor depune:

–  fişele de înscriere (atât candidaţii pentru profil pedagogic, cât şi cei pentru profil umanist specializarea filologie, eliberate de unitatea dvs. în perioada 11-13 mai 2022);

–   copie după actul de identitate sau certificat de naștere;

– adeverință medicală, apt pentru proba de educație fizică (doar pentru profil pedagogic).

 

–    18 mai 2022 (miercuri) – orele 8:00-10:00 – testarea limbii materne ucraineană proba scrisă (atât candidaţii pentru profil pedagogic, cât şi cei pentru profil umanist)

– orele 10:00-12:00 – testarea limbii materne ucraineană proba orală (atât candidaţii pentru profil pedagogic, cât şi cei pentru profil umanist) + dicţie (doar profil pedagogic)

orele 12:00-14:00 – proba de aptitudini muzicale (educaţie muzicală)

 

–            19 mai 2022 (joi)orele 9:00-11:00 – proba de aptitudini fizice (educație fizică)

orele 12:00-14:00 – proba de aptitudini artistice (educaţie plastică).

 

1_Fisa_Admitere_2022_liceu

2_Anexa la Fisa_Admitere_2022_aptitudini

Anexe_1_2_4_5_ OM 5150_2021 admitere liceu 2022-2023

comunicat informare program probe aptituduini admitere

OM 5.150_2021_admitere liceu 2022-2023

2022-2023-brosura-admitere-inv-liceal-profesional-&-dual-de-stat-&-privat